Opens in a new tab
Susține Bioza
Mai fiecare dintre noi vrem să îmblânzim ceva. Poate zilnic. Spre familiaritatea lui ,,Nu cunoaștem decât ce îmblânzim” (Micul prinț).
Vine cu efort, determinare, mobilizare serioasă de mecanisme de coping. În trecerea de la îmblânzirea  ca (falsă) putere (centrată pe control, dominanță, prestigiu), ca metodă, la îmblânzirea ca efect al (re)cunoașterii de sine.

Așadar, de vrei să îmblânzești ceva (roluri, procese, Viața), pe cineva, pe toată lumea, îți stau alături. Ca start, nu uita: ,,toată lumea” nu te exclude, ci te cuprinde. Cu grijă de tine te (sur)prinde.
,,Ești răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit” devine astfel din greu, mai ușor. Savurat zilnic ca efect.

Profesional, și extrem de profesionist, de 30 de ani buni am privilegiul de a fi aproape de oameni în arii precum psihologia, coaching-ul, management & vânzări, medicina și, nu în ultimul rând, mass-media.
Ca psiholog am solicitări pentru arii extrem de variate, cele mai frecvente cereri venind ca provocări legate de introversie, procrastinare/blocaje mai mult sau mai puțin profunde, contexte de criză (divorț, afectarea relației de cuplu/familie), dificultăți de (re)adaptare în cele mai diverse contexte și afecțiuni psihosomatice (naștere, provocări în adaptarea copiilor la grădiniță/școală/modificări de mediu, trecerea persoanei sau a celor dragi prin diverse afecțiuni, doliu, etc)

Cu 15 ani experiență de coaching sistemic –  în antreprenoriat, în mediul de business, ca manager coach și lider  în companii farmaceutice de top  –  în coaching facilitez demersuri de (re)cunoaștere și dezvoltare atât la nivel individual, cât și de grup/echipă.

Am o relație de cuplu vie (în ani multipli de 10) și una de familie savuroasă, la fel ca toate relațiile pe care le cultiv.
Servicii

Ofer următoarele servicii:

— Serviciu 1 – suport în evaluarea clinică și consiliere : în rolul de psiholog am solicitări pentru arii extrem de variate, de la cereri venind ca provocări legate de dificultăți ce împiedică funcționarea zilnică optimă a persoanei, până la arii ce țin de anxietate, depresie, furie accentuată, atașament, tipare disfuncționale, ADHD, etc.

Sunt suport în a-ți aduce aproape trăsăturile de personalitate (introversie), în a aborda dificultăți legate de procrastinare/blocaje mai mult sau mai puțin profunde, contexte de criză (divorț, afectarea relației de cuplu/familie), dificultăți de (re)adaptare în cele mai diverse contexte și afecțiuni psihosomatice (naștere, provocări în adaptarea copiilor la grădiniță/școală/modificări de mediu, trecerea persoanei sau a celor dragi prin diverse afecțiuni, doliu, etc).

— Serviciu 2 – coaching sistemic, individual și de grup/echipă, cu identificarea evidence based a sabotorilor tăi de zi cu zi, a tiparelor și a mecanismelor de coping/modului în care te raportezi la sine și ceilalți, ce te mențin uneori/deseori cu frâna de mână trasă. Identificarea, de asemenea prin chestionare evidence based, a valorilor care te ghidează în viață, a stimei de sine, a modului de a relaționa, etc

 

Resurse gratuite

Utlimele articole

Feedback

Îți mulțumim că ne ajuti să îmbunătățim platforma Bioza.